Meniu

Plata biletului de avion prin transfer bancar

Plata biletului de avion prin transfer bancar

Site-ul nostru vă oferă o modalitate eficientă și transparentă de a achita rezervarea prin intermediul transferului bancar. Plățile pot efectuate online sau la ghișeele băncilor, ori ale oficiilor poștale. Metoda de plată preferată trebuie selectată în timpul procesului de rezervare. După completarea acestui câmp veți primi toate informațiile necesare pentru realizarea transferului, precum numărul contului și titlul viramentului bancar.

Vă rugăm să introduceți cu atenție numărul rezervării în titlul ordinului de plată, pentru că o eroare în acest câmp poate duce la imposibilitatea identificării plății și la anularea sau la modificarea rezervării de către compania aeriană.
Aceste informații sunt trimise și în e-mailul de preconfirmare expediat la adresa de e-mail mențiomnată de dvs. la rezervare. Folosiți aceste detalii pentru a completa câmpurile din formularul de transfer de pe site-ul băncii sau imprimați documentul pentru a-l folosi la ghișeul băncii.

Plățile către eSKY.ro pot fi făcute în RON sau în EUR:
SC eSKY Travel Search SRL, cu sediul în București, Calea Văcărești, nr. 391, Clădirea de birouri Sun Offices, Intrarea B, Sector 4, Cod poștal 040069
CUI: RO26130195
Reg. Com.: J40/10406/2009
Banca Comercială Română (BCR) sucursala Unirea, București
RO07RNCB0082138090800001 (pentru plăți în LEI)
RO77RNCB0082138090800002 (pentru plăți în EUR)


Atenție!
Plățile efectuate în alte monede decât cele precizate mai sus (euro sau lei) pot fi refuzate și returnate clientului, ceea ce mărește considerabil durata de procesare a rezervării.
Vă rugăm să completați cu atenție datele din formularul de transfer, în acord cu informațiile de pe site și din e-mailul cu detaliile rezervării. Acest lucru ne va permite să procesăm în cel mai scurt timp posibil rezervarea dumneavoastră.

Rețineți!
Tariful biletului de avion este garantat doar după ce ați efectuat și confirmat plata!
Dovada plății trebuie trimisă în cel mai scurt timp prin e-mail la info@esky.ro sau prin fax la numărul 031 100 3760.
eSKY.ro nu taxează suplimentar plata prin transfer bancar – acesta este un serviciu gratuit pus la dispoziția clienților. Orice taxe care pot apărea pentru acest serviciu sunt impuse de companiile aeriene low-cost – în cazul rezervărilor cu acest tip de operatori – și se adaugă tarifului final al rezervării.

Rezervări la companii aeriene low-cost
Atunci când rezervați un zbor la o linie low-cost, vă recomandăm să realizați plata cât mai curând posibil. Dacă, din diverse motive, nu puteți efectua plata în decurs de 4 ore de la rezervarea biletului de avion, vă rugăm să apelați Serviciul Clienți pentru a verifica disponibilitatea tarifului.

Rezervări la companii aeriene de linie
Atunci când rezervați un zbor la o companie aeriană de linie, sistemul va genera un termen până la care poate fi efectuată plata și trimisă confirmarea, pentru a vă garanta disponibilitatea tarifului. Dacă, din diferite motive, nu puteți realiza plata în intervalul specificat de sistem, vă rugăm să contactați Serviciul Clienți pentru verifica disponibilitatea tarifului.
Dacă inițial ați selectat ca metodă de plată transfer bancar, dar doriți să efectuați tranzacția prin card de credit, puteți apela Serviciul Clienți pentru a solicita acest lucru.*
*Opțiunea nu se aplică pentru plata rezervărilor la hotel. În cazul biletelor de avion la companii low-cost, tranzacția cu cardul poate fi taxată suplimentar cu o sumă ce diferă de la un operator la altul.
Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne lăsați un mesaj în secțiunea de contact de pe site. Solicitarea dvs. va fi tratată cu prioritate și vom reveni cu un răspuns cât mai curând posibil.

 

Sfaturile și recomandările incluse în acest articol au caracter informativ și ajutător și nu pot constitui referință pentru reclamații împotriva eSky.ro.

Sunteți interesat, însă aveți nevoie de mai multe informații?
Vă mulțumim!

Sugestille ne ajută să realizăm articole utile pentru dvs.

Momentan nu s-au putut transmite sugestiile dvs.

Retrimiteți Încercați mai târziu